Eliberare ONLINE Certificat atestare domiciliu
Citiți aici comunicatul MAI - click aici
Acesta este un serviciu digitalizat! Certificatul pentru atestarea domiciliului poate fi obținut online (semnat electronic) doar de către utilizatorii care au un cont de utilizator validat. Autentifică-te folosind acest link. Încă nu ai cont în HUB? Creează-ți unul chiar acum!
Validarea contului se poate face în 3 METODE:
1. Prin deplasarea la un ghișeu al Serviciului Caziere al Poliției Române (pentru cei care nu dețin card bancar românesc și nu pot valida contul pe ghiseul.ro)
Pașii pe care îi vei urma:
- Îți creezi un cont în acest portal (HUB).
- Te deplasezi la un ghișeu al Poliției Române care eliberează certificat de cazier judiciar sau istoricul sanțiunilor rutiere.
Ghișee_eliberare_certificat_cazier_judiciar.pdf
Ghișee_eliberare_istoric_sancțiuni_rutiere.pdf
- Te identifici prin prezentarea cărții/buletinului de identitate. Dacă nu ai CI/BI sau acesta a expirat, vei prezenta cartea de identitate provizorie (CIP). Dacă nu ai CIP, vei prezenta pașaportul. Dacă nu deții un act de identitate valabil, contul nu poate fi validat.
- Comunici codul de activare a contului din HUB. Acest cod este afișat în secțiunea ”Contul meu” din HUB, secțiune vizibilă doar dacă ești autentificat în HUB.
- Dacă verificarea informațiilor are loc cu succes, vei avea un cont de utilizator validat în HUB.
2. Prin ghiseul.ro
Vezi ghidul de înregistrare în HUB prin ghiseul.ro
Pentru această metodă, trebuie să deții un card bancar românesc și un act de identitate românesc (aflat în perioada de valabilitate).
Pașii pe care îi vei urma:
- În pagina de autentificare în HUB, apeși pe logo-ul ghiseul.ro
- După ce te autentifici în ghiseul.ro, vei selecta secțiunea ”Cazier judiciar/rutier” și vei trece la pasul următor, de validare a cardului bancar.
- După ce treci de pasul de validare 3D Secure, vei fi redirecționat în hub.mai.gov.ro, într-o pagină de verificare suplimentară a informațiilor.
- Dacă verificarea informațiilor are loc cu succes, vei avea un cont de utilizator validat în HUB.
Această metodă funcționează chiar dacă ai deja un cont în HUB. Trebuie doar să verifici că numărul de telefon și adresa de e-mail din formularul de verificare informații (completat parțial cu datele din contul ghiseul.ro) sunt aceleași cu cele aferente contului tău din HUB.
În formularul de verificare a informațiilor trebuie să completezi numărul actului de identitate. Dacă nu ai CI/BI sau acesta a expirat, vei completa numărul cărții de identitate provizorii (CIP). Dacă nu ai CIP, vei completa numărul pașaportului. Dacă nu deții un act de identitate valabil, nu vei putea trece mai departe de pasul de verificare a informațiilor.
3. Prin Cartea Electronică de Identitate (CEI)
Vezi ghidul de înregistrare în HUB prin CEI
Pentru această metodă, ai nevoie de:
- CEI
- cititor de carduri (conectat prin cablu sau embedded în echipament (laptop, tastatură etc.))
- aplicația IDPLUGMANAGER instalată pe PC/laptop
Pașii pe care îi vei urma:
- În pagina de autentificare în HUB, selectezi autentificarea prin CEI.
- După ce parcurgi informațiile despre autentificarea folosind CEI, apeși butonul ”Autentifică-te folosind CEI”.
- Dacă certificatul de autentificare este verificat cu succes, vei fi redirecționat către o pagină de completare a numărului de telefon și a adresei de e-mail.
- Dacă introducerea informațiilor are loc cu succes, vei avea un cont de utilizator validat în HUB.
Eliberarea Certificatului privind domiciliul înregistrat în Registrul Naţional de Evidenţă a Persoanelor, document care atestă în România ori, după caz, în străinătate domiciliul și/sau reședința persoanelor, în vederea obţinerii unor drepturi sau apărării intereselor acestora, poate fi obținut on line (semnat electronic) accesând https://hub.mai.gov.ro/serviciu/view?id=29 .
Comunicat oficial MAI