Înregistrare deces produs în municipiul Iaşi

Înregistrarea decesului în municipiul Iași: termen legal, acte necesare și eliberarea certificatului.

ÎN CONF. CU PREVEDERILE ART. 76 ALIN.4 din HG 255/2024 declararea decesului se poate face la orice S.P.C.L.E.P./PRIMĂRIE. Certificatul și adeverința de înhumare vor fi eliberate acolo unde a fost depusă cererea.
 

Termen de înregistrare

Înregistrarea se face în termen de 3 zile de la data decesului. Termenul cuprinde atât ziua în care s-a produs decesul, cât și ziua în care se face declarația.
 

Dacă termenul a fost depășit sau cauza decesului este o sinucidere, un accident ori alte cauze violente, înregistrarea decesului se face cu aprobarea Parchetului Iași.
 

ACTE NECESARE

-Certificatul medical constatator al decesului, întocmit pe formular-tip, în original - trebuie să poarte număr de înregistrare, dată certă, semnătura și parafa medicului care a făcut constatarea, sigiliul/ștampila unității sanitare, în care trebuie consemnate cauzele decesului, fără prescurtări și cu majuscule;
-Actul de identitate al decedatului, în original;
-Certificatul de naștere și de căsătorie, după caz, în original;
-Livretul militar al decedatului – pentru bărbații până în 50 de ani;
-Actul de identitate al declarantului, în original.
Documente care să demonstreze legătura de rudenie(ex. certificat de stare civilă în original) a declarantului cu persoana decedată, sau documente justificative în cazul celor care nu sunt rude (testament, contract întreținere, contract de vânzare-cumpărare, clauză de uzufruct viager, procură, etc) în original
Certificatul de deces se întocmește și se eliberează pe loc.
Dacă declarantul nu poate prezenta actele decedatului va da o declarație în acest sens.